Tag

tranzactii

Browsing

Morphosis Capital Fund I, un fond de private equity, rămâne în continuare alături de IMM-urile românești și are în vedere semnarea a două noi tranzacții în 2021. În ciuda unui context global dificil, în 2020 Morphosis a încheiat două tranzacții, preluând o participație majoritară în lanțul de clinici medicale specializat în imagistică și radiologie, Medima Health și o deținere minoritară în Clinicile Dentare Dr. Leahu. Alături de investiția din 2019 în DocProcess, Morphosis are în prezent trei companii în portofoliu.

Aproape 60% dintre companiile respondente la un sondaj realizat de PwC România în cadrul unui eveniment online spun că încă analizează dacă au aranjamente transfrontaliere raportabile autorităților fiscale conform legislației DAC6, pentru că vor să fie conforme cu cerințele noilor prevederi legislative. Îndeplinirea acestei obligații este principala provocare și preocupare pentru companii, la început de 2021, datorită faptului că este o cerință nouă, iar legislația completă în acest sens, însemnând formularele și ghidul de completare, a fost recent publicată.

Activitatea de fuziuni și achiziții (M&A) va accelera la nivel global, în următoarele șase până la 12 luni, pe fondul dobânzilor scăzute, al dorinței de a cumpăra companii inovatoare, digitale sau de tehnologie, dar mai ales al unor sume de bani foarte mari disponibile în piață, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends. Astfel, companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, în numerar și titluri de valoare tranzacționabile, iar fondurile de investiții au cumulat o sumă de 1,7 trilioane dolari.

Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au încheiat tranzacții în 2020 sau se așteaptă să încheie tranzacții până la sfârșitul anului, în ciuda redresării economice care stagnează din cauza evoluției pandemiei, potrivit unui sondaj realizat de Colliers International pe piața terenurilor, în rândul a peste 90 de profesioniști activi pe acest segment imobiliar.

CIX Markets, un furnizor de servicii de tranzacționare online din Marea Britanie pentru investitori privați, instituții, bănci și case de brokeraj, intră pe piața românească prin înființarea unei sucursale în București. CIX Markets este brandul comercial al companiei City Credit Capital Limited (UK), care este autorizată și reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie, din 2004.

Prima jumătate a „anului pandemic” s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 408 milioane de euro în România, cu aproximativ 18% peste nivelul din primul semestru al anului 2019, tranzacțiile în segmentul birourilor reprezentând aproape 86% din volum, potrivit raportului de piață al Colliers International pentru primul semestru al anului 2020. Totuși, perspectivele sunt incerte, deoarece mai multe tranzacții majore au fost fie înghețate sau chiar anulate. Pe de altă parte, piața terenurilor continuă să înregistreze tranzacții și un interes semnificativ.