Tag

piata imobiliara

Browsing

Investițiile în piața imobiliară din România au crescut în 2020 în ciuda contextului pandemic, iar piața a închis anul cu o valoare totală a tranzacțiilor de aproape 900 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 8,5% din volumul total de investiții de 10,4 miliarde de euro înregistrat de cele mai mari 6 țări din Europa de Est, arată Colliers în raportul “CEE Investment Scene Q1-Q4 2020”. România aproape și-a dublat ponderea în totalul investițiilor din regiune față de anul precedent și a ajuns în liga mare, după Polonia și Republica Cehă, dar înaintea Ungariei, Slovaciei și Bulgariei.

Anul 2021 se preconizează a fi un an al redresării, chiar dacă unele incertitudini vor continua să persiste, cum ar fi cele legate de capacitatea vaccinurilor de a readuce viața la normal sau de potențialele surprize pe plan economic, de exemplu cele legate de politica monetară a marilor bănci centrale, cu posibile ramificații profunde la nivel global, anticipează consultanții Colliers International. Munca de acasă va deveni o practică obișnuită în multe companii, chiar și după ce va trece pandemia de Covid-19, o revenire semnificativă la birouri a angajaților fiind așteptată la mijlocul anului 2021, dacă vaccinarea la scară largă va fi un succes.

Aproape trei sferturi dintre proprietarii și chiriașii din piața de birouri consideră că epidemia de Covid-19 le va afecta în continuare operațiunile, iar evoluția generală a afacerilor va deveni satisfăcătoare fie în a doua jumătate a anului 2021, fie în 2022, conform unui sondaj realizat de Colliers International în rândul a peste 100 de chiriași și proprietari de pe piața de birouri din România. În timp ce majoritatea chiriașilor se așteaptă ca peste 50% dintre angajații lor să se întoarcă la birou până la jumătatea anului viitor, proprietarii estimează un impact pe termen mediu, majoritatea așteptându-se la o cerere cu cel puțin 10% mai mică decât în ultimii ani.