Acțiunea Societății Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ se află pe un trend ascendent, asta după ce compania a publicat Strategia de Dezvoltare/ Investitii pentru perioada 2020-2025, prin care se previzionează un program de investiţii de circa 15,69 miliarde de lei.
O nouă fabrică Arctic va fi construită în România cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, printr-un împrumut de 68 milioane euro. Fabrica de mare capacitate va fi axată pe construcția de mașini de spălat, prin tehnologii avansate de fabricație.
Un nou depozit de produse naturiste, bio, vegane și suplimente alimentare naturale a început să fie construit de către magazinul online Vegis.ro. Spațiul pe care va fi amplasat este într-o zonă premium din municipiul Brașov, iar construcția presupune o investiție de 600.000 euro.
Telekom vine cu un nou concept prin care dorește să accelereze 10 startup-uri românești. Cu un fond de 100.000 de euro, programul ajută în dezvoltarea a 10 startup-uri, care vor fi selectate până în data de 30 septembrie.
Finanțare pentru fiecare startup câștigător
În cadrul proiectului WeAccelerate, vor fi selectate 10 startup-uri, iar fiecare va primi din partea companiei o finanțare în valoare de 6.000 euro. Sumele vor putea fi folosite pe tot parcursul programului, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite împreună cu mentorii.
WeLoveDigital – spațiu de lucru timp de șase luni
Pe parcursul celor șase luni, proiectele câștigătoare vor avea acces în hub-ul de business WeLoveDigital. Acesta include două birouri spațioase în open space, spațiu de depozitare tip locker și acces gratuit la internet, imprimantă, precum și la spațiile comune: săli de ședință, bucătărie, toalete și terasă. WeLoveDigital este poziționat central, în Piața Romană, București.
Startup-urile câștigătoare primesc mentorat
În urma selecției celor 10 startup-uri, acestea intră într-un program de mentorat. În funcție de piețele în care activează startup-urile, fiecăruia i se va aloca un mentor. Întâlnirile au loc săptămânal, pe durata perioadei de mentorat, la hub-ul WeLoveDigital sau, la solicitarea expresă a start-up-urilor, prin sesiuni de video-conferință. Dintre mentori fac parte: Radu Ionescu (COO Dentsu Aegis Network), Marian Seitan (Director General Grupul Mediapost Hit Mail), Peter Barta (Angel Investor), Marius Ghenea (Partener 3TS Capital), Orlando Nicoara (Fondator WeLoveDigital) si Radu Apostolescu (Fondator eMag).
Promovare din partea Telekom România
Cele 10 startup-uri vor beneficia de pachete de promovare online care vor fi customizabile, acestea putând fi adaptate nevoilor specifice fiecărui startup în parte. Câștigătorii vor putea opta între campanii de bannere sau articole tip content marketing pe site-uri din rețeaua eAD, având posibilitatea de a realiza un mix între acestea. Creația bannerelor și a content-ului vor fi realizate gratuit de către specialiștii eAD.
Cum te înscrii în program?
Îți poți înscrie startup-ul până pe data de 30 septembrie pe WeAccelerate.ro. Acesta trebuie să fi depășit stadiul de prototip și să fi generat venituri de minim 1.000 lei în ultimul an. După etapa de preselecție vor fi selectate 25 de proiecte, în baza prezentărilor înscrise în platformă. Cele 25 de proiecte vor susține prezentări în fața membrilor juriului, iar în urma acestora se vor selecta 10 proiecte câștigătoare.
Primul mall online din România dedicat celor mai importante branduri de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii vestimentare, FashionUp, aniversează 9 ani de cumpărături online.