Tag

anaf

Browsing

Volumul de informații și documente solicitate de echipa de inspecții fiscale și lipsa de comunicare efectivă cu administrația fiscală sunt domeniile care generează cele mai mari nemulțumiri companiilor au arătat 59%, respectiv, 33% dintre companiile respondente la un sondaj realizat de PwC România și D&B David și Baias în cadrul unui eveniment online.

Aproape 60% dintre companiile participante la un sondaj realizat de PwC România, în cadrul unui eveniment online, arată că principalele avantaje ale implementării SAF-T (Standard Audit File – Tax) pentru administrația fiscală vor fi identificarea corectă și sancționarea fermă a comportamentelor neconforme. De asemenea, 47% dintre respondenți se așteaptă ca perioada de derulare a inspecției fiscale să scadă, iar gradul de colectare a taxelor să crească.

Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat în iulie statisticile din rapoartele pentru fiecare țară în parte (Country-by-Country Reporting sau CbCr), principala concluzie desprinsă fiind existența de neconcordanțe între locația în care se raportează profiturile și locația în care se desfășoară activitățile economice. Astfel, societățile cu rezidența în țări recunoscute ca locații de tip holding au raportat o pondere relativ ridicată a profiturilor, raportată la numărul de angajați sau nivelul activelor corporale.