Te-ai gândit cum ți-ar sta cu acea rochie lungă, neagră, în una dintre cele mai cochete localuri din Viena?

Ei bine, cei de la Amazon s-au gândit deja la modul în care ai putea face asta: au brevetat tehnologia care te pune într-un spațiu virtual, cu haine virtuale. „Oglinda magică” îți arată cum ți-ar sta cu diferite rochii, iar pe fundal apare imaginea personalizată cu localul respectiv.

Senzorii de identificare a feței și software-ul complex care stă la baza tehnologiei „Blended Reality System” permite persoanelor să „probeze” virtual orice obiect vestimentar, din orice unghi.

Blended Reality System combină imaginea din oglindă cu imaginile transmise de pe un ecran fixat în spatele oglinzii, conform Firstpost.

Astfel, oamenii economisesc mai mult timp în alegerea ținutei pentru un eveniment și pot schimba cu ușurință ținutele virtuale. În background va apărea imaginea cu locația unde va avea loc evenimentul, iar persoana respectivă poate vedea dacă outfit-ul este potrivit sau nu. De exemplu, ai putea vedea cum ți-ar sta cu o rochie lungă. albă, pe una din plajele din Grecia, dansând pe melodia artistului tău preferat. Ușor, nu-i așa?

Amazon găzduiește peste 300 milioane de conturi active, fiind cea mai mare platformă de e-commerce. Clienții Amazon cheltuiesc, în medie, peste 625$/an, iar clienții Prime au un abonament, cheltuind peste 1200$/an.

Sursă foto: www.oneequalworld.com

Autor

Pentru că antreprenoriatul este principalul vector al progresului unei comunități. Pasionată de noile invenții, soluții și de potențialul extraordinar al românilor.

Write A Comment