La 10 luni de la lansare, startup-ul Flip.ro, fondat de către Alin Luca și George Moroianu, a ajuns la încasări de 1,3 milioane de euro, depășind estimările inițiale pentru 2020.

Evoluția pozitivă a cifrei de afaceri se datorează unei tendințe observate pe piața locală – oamenii sunt din ce în ce mai dispuși să își cumpere un telefon second-hand recondiționat (refurbished), în detrimentul unuia nou.

Principalele motive pentru care oamenii fac această alegere sunt:

⦁ prețul mai accesibil, telefoanele recondiționate fiind mai ieftine cu 40-50% decât cele noi, însă performanța acestora este comparabilă cu cea a telefoanelor noi;
⦁ calitatea produselor (Flip oferă o garanție 12 luni pentru toate telefoanele vândute);
⦁ siguranța achiziției (Flip pune la dispoziție un proces transparent și ușor de achiziție, precum și dreptul de retur al produselor);
⦁ alegerea unui telefon recondiționat este benefică pentru mediul înconjurător.

De la lansarea magazinului din decembrie 2019 și până în prezent, peste 6.000 de telefoane au fost tranzacționate prin intermediul Flip.ro. Românii privesc aceasta platformă că pe o alternativă ideală la cele clasice de anunțuri, pentru că își pot vinde telefonul într-un mod sigur, din confortul propriei locuințe, primind o sumă comparabilă cu cea oferită de site-urile de anunțuri tradiționale.

De asemenea, Flip este alegerea potrivită și pentru cei care vor să își cumpere un alt telefon, la un preț accesibil, având o performanță foarte bună, asemănătoare unuia nou.

Începând de azi, Flip.ro extinde garanția de la 100 de zile la 12 luni, pentru toate telefoanele de pe platformă

Flip.ro a crescut perioada de garanție oferită tuturor telefoanelor vândute, de la 100 de zile, la 12 luni. Această strategie face parte din misiunea companiei de a oferi clienților o experiență cât mai asemănătoare cu achiziționarea unui telefon nou. Totodată, extinderea garanției la 12 luni contribuie la o siguranță sporită a procesului de vânzare prin Flip.

“Suntem foarte convinși că telefoanele noastre oferă aceeași experiență de utilizare precum un telefon nou. Este parte din misiunea noastră să oferim o experiență cât mai apropiată de cumpărarea unui telefon nou, și nu doar una de telefon second-hand mai bun.”, precizează George Moroianu, unul dintre fondatori.

Odată cu extinderea garanției, Flip introduce și “vânzarea instant” – un nou mod de vânzare online a telefoanelor

Până acum, vânzarea prin Flip se desfășura astfel: prin răspunderea la câteva întrebări, utilizatorul își evalua telefonul pe care dorea să îl vândă, apoi îl expedia mai apoi gratuit prin curier, urmând ca întreg procesul de vânzare să fie realizat de platformă iar utilizatorul să fie plătit în contul bancar la finalizarea vânzării.

Durata medie până când utilizatorii sunt plătiți este de aproximativ 9 zile, iar de astăzi, cei care își doresc o vânzare mai rapidă pot accesa opțiunea de “vânzare instantă”, prin care sunt plătiți în 1-2 zile de la livrarea și verificarea telefonului, pentru un comision reținut mai mare.

Startup-ul are, până în prezent, peste 1.100 de recenzii pozitive din partea clienților, pe canale precum Google, Facebook și site-ul platformei.

Flip.ro este primul marketplace de telefoane second-hand verificate și recondiționate din România, lansat în urmă cu 10 luni, în urma unei investiții de 120.000 de euro, realizată de fondul de investiții V7 Capital, deținut de Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, cofondatorii rețelei 7card, GapMinder (prin acceleratorul Techcelerator) și Difrnt Agency (fiind si echipa de digital marketing cu care colaborează pentru generarea acestor rezultate).

În luna iunie a acestui an, Flip.ro a primit o nouă finanțare, în valoare de 250.000 de euro, prin care compania și-a propus să devină lider pe piața de electronice second-hand și recondiționate din România. Obiectivul Flip.ro este să schimbe modul în care oamenii cumpără și vând telefoane second-hand recondiționate, făcând procesul mai ușor, sigur și transparent.

Una dintre direcțiile de dezvoltare ale companiei pentru anul 2021 este extinderea vânzărilor pe plan internațional

Autor

Pasionat de business si jurnalism

Write A Comment