Școala informală de IT a primit din partea Grupulului Banca Comercială Română, prin BCR Social Finance și Fundația Erste, o finanțare de 340.000 de lei pentru derularea programului Digital People, ce vine în ajutorul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă sau au rămas în șomaj tehnic, pe fondul crizei generate de pandemia de COVID-19. Finanțarea a fost realizată printr-un program pus la dispoziția sectorului non-profit din România de către Grupul BCR, în care dobânda este subvenționată 100% de Fundația Erste pentru utilizările din credit efectuate până la 31 decembrie 2020.

Digital People oferă cursanților șansa să înveţe competențe digitale noi și să se specializeze în domenii aflate la mare căutare pe piața forței de muncă, precum Java Development, Software Testing, Web Development (JavaScript) sau Python Development. Cursurile durează în medie 4-5 luni și sunt predate de mentorii Școlii informale de IT, într-un mix de training-coaching-mentorat, ce include sesiuni de Soft Skills și Interview Preparation, menite să-i ajute pe absolvenți să se angajeze mai ușor.

„Programul Digital People aduce o soluție practică pentru oameni și ne dorim ca prin intermediul lui să atenuăm efectele nefaste ale pandemiei, printre care se numără și creșterea mare a numărului de șomeri. Împreună cu BCR Social Finance IFN SA, ne-am propus să sprijinim, pentru început, minimum 70 de persoane în reorientarea lor profesională către industria IT&Software. În cadrul programului le oferim acestora cursuri specializate, dar și recomandări de angajare către diverse companii din această industrie sau din industrii diferite, dar care au departamente de IT aflate în căutare de personal calificat”, a declarat Mihai Talpoș, co-fondatorul Școlii informale de IT.

Programul se adresează exclusiv persoanelor care, din cauza efectelor pandemiei COVID-19 și-au pierdut locul de muncă sau se află în șomaj tehnic, dar și celor care au absolvit anterior o școală cu caracter tehnic obținând diploma de Bacalaureat. Programul este accesibil celor care locuiesc în unul dintre cele șapte orașe unde Școala informală de IT are sedii, sau în proximitatea acestora: Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu sau Timișoara.

Înscrierile se desfășoară în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2020

„Odată cu pandemia, societatea și economia au fost nevoite să accelereze procesul de digitalizare, pentru a se putea adapta noului context. Multe procese care anterior erau greoaie sunt rezolvate mult mai repede. Aceasta este partea pozitivă. Din păcate, România se află pe ultimul loc în Europa atunci când vine vorba de competențe digitale și în același timp, se confruntă cu o creștere a șomajului. De aceea am primit cu brațele deschise programul Digital People. Ne bucurăm să fim parte din el și să contribuim la susținerea celor care și-au pierdut locul de muncă în această perioadă grea. Mai mult decât atât, ne place să spunem că finanțăm un program de formare ce reprezintă o soluție pe termen lung pentru toți cei care îl vor urma”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

Autor

Pasionat de business si jurnalism

Write A Comment