Vola.ro și Revolut demarează un parteneriat prin care își propun să ajute clienții să economisească 7% din bugetul lor de vacanță. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui card fizic Revolut, ce elimină taxele și comisioanele ascunse.

Revolut aduce clienților Vola.ro un cont curent ce poate fi deschis într-un singur minut, direct din aplicație. Acesta vine cu beneficii multiple: fără taxe și fără comisioane, poți transfera bani oriunde în lume, la cursul valutar real (interbancar), poți transfera bani către prietenii de călătorie (astfel, puteți împărți nota de plata sau plata facturilor printr-o singură apăsare de buton) și poți cheltui bani oriunde în lume, în peste 150 de monede.

Cei ce fac deja parte din comunitatea Vola.ro, vor primi gratuit cardul fizic Revolut, fără să achite suma de 26.99 lei.

Vola.ro a înregistrat în luna mai a acestui an, un număr record în ceea ce privește vânzarea biletelor: peste 30.000 lunar, cu o valoare totală de aproximativ 5,3 milioane de euro. Lansat în anul 2007, site-ul este lider pe piața de rezervări bilete de avion online din România, iar de-a lungul anilor a primit numeroase titluri.

Compania Revolut a fost înființată în 2013, cu sediul în Londra. Pentru a-ți deschide contul și de a beneficia de acest card, trebuie să accesezi site-ul https://www.vola.ro/revolut și să urmezi patru pași simpli.

Autor

Interesată de tot ce înseamnă nou, Andreea analizează îndeaproape parcursul antreprenorilor români, urmărind evoluția acestora.