Mulberry Development și Raiffeisen Bank anunță deschiderea unei agenții bancare într-un spatiu generos, la parterul clădirii ISHO Offices din Timișoara. Agenția bancară va fi deschisă în luna septembrie a acestui an și va întâmpina clienți din toate segmentele: de la companii mari și medii, până la persoane fizice.

Deschiderea acestei agenții bancare este un prim pas spre dezvoltarea unui centru de servicii financiar-bancare în cartierul ISHO din Timișoara, anunță oficialii. Raiffeisen Bank este prima instituție bancară care își confirmă prezența în acestă zonă, iar Mulberry Development este într-o fază avansată de negocieri și cu alte companii reprezentative pentru mediul bancar, financiar sau  asigurări, care sunt atrase de conceptul propus.

Raiffeisen Bank este interesată să fie acolo unde sunt și clienții săi, cât mai la îndemâna lor și de aceea ne uităm la cele mai bune locații dintr-un oraș. Astfel, am decis să deschidem o agenție cu servicii de excelență în cel mai nou business hub din Timișoara, cartierul ISHO, dezvoltat de un antreprenor local recunoscut pentru calitatea proiectelor sale și un partener al băncii noastre, declară Emil Esanu, Director Executiv, Regiunea 1 Retail și Corporate la Raiffeisen Bank.

Dorim ca ISHO să găzduiască cele mai importante companii din oraș, din zona de vest a țării și ne propunem să selectăm în continuare servicii și facilități complementare de calitate ridicată. Obiectivul nostru este să realizăm în ISHO cel mai important pol de business din regiune, care, alături de zona de locuire, vor transforma întreaga zonă în noul centru vibrant al orașului, a spus Ovidiu Șandor, dezvoltatorul cartierului ISHO.

La finalul celor trei etape de dezvoltare, ISHO va deveni un cartier complet care, alături de cele peste 1.000 de apartamente și 50.000 mp de birouri de nouă generație, va beneficia de o gamă largă de servicii – un centru de conferințe ultra-modern, un hotel internațional, un spațiu de co-work pentru start-up-urile din oraș, un spațiu pentru evenimente, respectiv un centru de spa și gym.

Pe de altă parte, Mulberry Development este o companie premiată și specializată în dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondată de către antreprenorul Ovidiu Șandor. Compania desfășoară în prezent un amplu proiect de dezvoltare imobiliară, cartierul ISHO. Mulberry Development este cunoscută pentru realizarea a două proiecte de referință în cele mai importante orașe secundare din România: City Business Centre în Timișoara, precum și The Office, Cluj-Napoca. Proiectele au atras firme importante, dintre care menționăm Bosch, Bombardier, SAP, IBM, Deloitte, Mol Romania, Raiffeisen Bank, UniCredit, Betfair sau National Instruments.

Astfel, Raiffeisen Bank reușește să susțină peste 100.000 de companii să-și dezvolte afacerile, fiind banca pe care au ales-o peste 2 milioane de clienți – persoane fizice.  În cei peste 20 de ani de activitate în piața bancară din România, Raiffeisen Bank contribuie la dezvoltarea comunității startup-urilor locale, iar anul acesta a lansat două noi programe dedicate: Elevator Lab Challenge și Factory by Raiffeisen Bank.

Autor

Pentru că antreprenoriatul este principalul vector al progresului unei comunități. Pasionată de noile invenții, soluții și de potențialul extraordinar al românilor.

Write A Comment