Fundația Vodafone România a primit cu bucurie vestea că au fost achiziţionate şi instalate echipamentele medicale necesare funcționării Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Județean Constanța. Aceasta vine în urma finalizării, în septembrie 2019, a lucrărilor de renovare și modernizare la standarde europene a compartimentului, precum și dotarea acestuia cu o soluție de telemedicină de către Fundația Vodafone România.

Următoarea etapă o reprezintă obținerea de către Spital a avizului şi a autorizației de funcţionare necesare, moment în care noua secție va fi deschisă și va putea primi până la 30 de nou-născuți care necesită îngrijiri medicale.

Lucrările de renovare și modernizare a Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din Spitalul Județean Constanța au demarat în august 2017, iar investiția totală s-a ridicat la 2.060.000 milioane de euro, fonduri puse la dispoziție de către Fundaţia Vodafone Romȃnia (1.540.000 de euro), Asociația Dăruiește Aripi (280.000 de euro) și Asociația Inima Copiilor (240.000 de euro). Pe lângă renovarea, reamenajarea spațiului și dotarea cu mobilier, noua secție beneficiază și de o soluție de telemedicină modernă, care permite transmiterea securizată de imagini și parametri medicali, în timp real, urmărirea de la distanță a semnelor vitale ale pacienților și organizarea de videoconferințe pentru personalul medical.

Anual, în secția de terapie intensivă neonatală primesc îngrijire peste 1.000 de copii născuți cu afecțiuni medicale sau prematur din județele Constanța,Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila și Galați, iar aceasta nu mai fusese renovată, decât parțial, din 1968, anul construirii spitalului.

Autor

Pasionat de business si jurnalism

Write A Comment