ARIR, în parteneriat cu Econosofia,  cea mai activă asociație de studenți în domeniul financiar și economic, organizează marti, 19 mai, începand cu ora 18.00, evenimentul „ Formează & Întâlnește un IRO (Investor Relations Officer)“.

Vom aduce specialiști din piața locală și internațională, pentru a împărtăși opiniile și experiența lor profesională, cum și-au dezvoltat cariera și ce aptitudini trebuie să dețină un profesionist care lucrează în Relația cu Investitorii, în special în această perioadă provocatoare. Vom discuta despre cum a evoluat profesia de Specialist în Relația cu Investitorii, care este legătura între un profesionist în comunicare, marketing, economie și relația cu investitorii. Vom afla de la managerii de portofoliu care sunt așteptările lor cu privire la relația cu IROs din companii.

Invitații care se vor alătura discuției, marți, 19 mai, începând cu ora 18.00, sunt:

  • Daniela Șerban, Președinte ARIR
  • Tony Romani –  Secretar de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului & Membru Consiliu Director ARIR   
  • Șerban Dick – Manager Portofoliu, Shell Asset Management Company    
  • Raluca Zamfir – Managing Partner, RANEvents PR Agency 

Moderator: Mădălina Vînătoru, Econosofia

Autor

Pasionat de business si jurnalism

Write A Comment