Prima ediție a fost un real succes: a dezvăluit o cultură antreprenorială locală, cu un potențial considerabil și o diversitate mare în mediul privat.

În data de 15 ianuarie 2018 s-a dat startul înscrierilor “Made in Romania”, iar antreprenorii sunt invitați să își înscrie companiile. Din totalul participanților, Comisia de Nominalizare va selecta 50 de companii, dintre care vor rămâne în marea finală doar 15. Acestea vor fo recunoscute drept “companii inovatoare”, cu potențial dovedit și vor primi spirijin activ  pentru a le ridica la următorul nivel de dezvoltare.

Bursa de Valori București împreună cu partenerii săi a anunțat deschiderea perioadei de înscrieri a proiectului de vârf “Made in Romania”, menit să identifice companiile cu potențial și să le ofere sprijin activ timp de un an. Antreprenorii și angajații din companii sunt așteptați să depună nominalizările pe site-ul proiectului: www.bvbleague.ro

Cunoștințele „seniorilor” în antreprenoriat au fost împărtășite cu succes antreprenorilor locali în ediția precedentă, li s-au oferit instrumente de optimizare ale afacerii și un sprijin activ, indiferent de industria în care operau, declară Răzvan Butucaru, Partener Financial Advisory Services.

Aflat la cea de-a doua ediție, proiectul „Made in Romania” a fost inițiat de Bursa de Valori București și aduce pe scenă companiile care au potențialul de a se transforma în adevărate motoare ale economiei românești. Acestea sunt identificate și conduse către un „level-up” semnificativ prin promovarea transparenței, vizibilității în mediul de business, reputația și, cel mai important, capitalul necesar pentru viitoarea dezvoltare a afacerii.

Participarea este gratuită și voluntară, întrucât în prima ediție au fost descoperite 166 de companii inovatoare, cu potențial de creștere. Cea de-a doua ediție se va desfășura similar celei dintâi, în trei etape: nominalizarea, stabilirea listei inițiale și, în cele din urmă, selecția celor 15 companii finalist.

Perioada de nominalizare se va încheia la 31 ianuarie (ora 23:59), care va fi urmată de selecția celor 50 de companii de către Comitetul de Nominalizare. Cele 15 companii finaliste vor fi anunțate oficial în cadrul Galei „Made in Romania”, organizată în luna aprilie. 14 companii vor fi selectate de juriul special, format din experți din mediul de business, iar cea de-a 15-a companie va fi aleasă prin votul publicului.

„Am știut că prima ediție a acestui proiect, în care am crezut și pe care l-am susținut, este un succes din momentul în care companii dintre cele care au participat și-au anunțat intenția de a se lista la Bursă. Made in Romania a fost conceput ca o celebrare a antreprenoriatului românesc de succes, iar evoluția dintr-un business de familie într-o companie listată la Bursă este exact genul de poveste de promovat și în edițiile viitoare,” a declarat Radu Hanga, Senior Advisor to the Board, Banca Transilvania.

Partenerii care sprijină derularea proiectului sunt: Grupul Banca Transilvania, consultanții de management Horváth & Partners, auditorul Mazars, firma de avocatură NNDKP și brokerul de retail Tradeville.

Vezi care sunt membrii juriului special, membrii Comitetului de Nominalizare, precum și alte detalii pe site-ul dedicat proiectului, www.bvbleague.ro

„Pentru a se putea dezvolta sănătos, România are nevoie de modele de succes și de succese în domeniul economic privat. Este important să aducem în fața publicului astfel de companii, care au potențialul de a se transforma în motoare ale întregii societăți. Tocmai de aceea, pentru noi este o onoare să ne alăturăm echipei Made in Romania. Începând cu 2018, Tradeville se va axa mult mai mult și în direcția intermedierii listărilor de companii pe piața de la București, sperând să aducem cât mai mulți acționari buni unor companii valoroase,” a spus Ovidiu Dumitrescu, Directorul General Adjunct al Tradeville.

Autor

Pentru că antreprenoriatul este principalul vector al progresului unei comunități. Pasionată de noile invenții, soluții și de potențialul extraordinar al românilor.