News

Business „Made in Romania”: 50 de companii finaliste în proiectul marca BVB

Succesul celei de-a doua ediții a Made in Romania este deja vizibil, atât prin numărul mai mare de companii nominalizate, cât și prin diversitatea de industrii prezente în proiect.
BVB și membrii Comitetului de Nominalizare au desemnat cele 50 de companii care vor intra în etapa finală a Made in Romania, ediția a II-a.

Proiectul Made in Romania a fost lansat de Bursa de Valori București în 2017 pentru a identifica și promova companiile de top din România. Aceste motoare ale economiei românești vor fi sprijinite timp de un an, pentru a putea fi aduse la nivelul următor:  transparență, vizibilitate, reputație îmbunătățită, dar și accesul la capitalul necesar dezvoltării și creșterii ulterioare.

„Succesul celei de-a doua ediții a Made in Romania este deja vizibil, atât prin numărul mai mare de companii nominalizate, cât și prin diversitatea de industrii prezente în proiect, dar cel mai important, am văzut companii care spun cu mândrie că sunt «made in Romania». Vom continua să punem lumina reflectoarelor pe companiile românești cu potențial considerabil și să promovăm antreprenoriatul românesc,” a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Bursa de Valori București (BVB) a finalizat procesul de selecție a celor 50 de companii care trec în etapa finală a proiectului Made in Romania: Liga BVB. Au fost înscrise 201 companii, față de 166 în prima ediție a Made in Romania, din 2017.

Publicul poate trimite direct în finală compania favorită prin voturile exprimate pe bvbleague.ro/vot până în data de 3 aprilie

Primele 10 companii finaliste ale proiectului Made in Romania sunt:

  1. AAGES
  2. Active Power Solutions
  3. Adservio
  4. Allview – Visual Fan
  5. AMC Pixel Factory
  6. Angst
  7. Apiland
  8. Arobs Transilvania Software
  9. Ascendis Consulting
  10. Atelierele Pegas

Pe lângă acestea, în ordinea nominalizării, companiile desemnate sunt: Automobile Bavaria, Bebe Tei, Bilka Steel, Calirom, Carbon Incubator, CargoPlanning, Aqua Carpatica (Carpathian Springs), City Grill Group, Clinicile Dr.Leahu (Implant Expert), Cramele Recas, Croco, Carturesti (Direct Client Service), Duraziv, ro, Elis Pavaje, Elsaco, Enevo Group, Fabrica de Bere Buna, Farmec, Fintech OS, Hofigal Export Import, iHunt Technology Import Export, Kiwi Finance, LifeBox, Millenium Insurance Broker, Musette, Netopia, Paralela 45, Qualitance, Raureni, Salad Box, Secom, Simultan Sport Guru, Te-Rox Prod, TotalSoft, Tremend Software Consulting, Typing DNA, Vivre Deco și, nu în ultimul rând, Zitec.

„S-au înscris companii tinere, cu idei inovatoare, precum și companii cu tradiție, care sunt lideri în industria lor. Este îmbucurător să vedem că o treime dintre aceste companii au fost și anul trecut în Made in Romania, ceea ce dovedește că antreprenorii consideră Made in Romania un proiect util pentru companiile lor. Acest mix de industrii și de mărime a companiilor dovedește că Made in Romania este pentru orice companie românească, indiferent de nivelul afacerilor, industria în care activează, precum și vechimea sa”, a spus Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Aflat deja la cea de-a doua ediție, Made in Romania este un proiect unic care își propune să identifice și să promoveze antreprenoriatul românesc. În cursul anului 2018 partenerii ce vor sprijini derularea proiectului sunt Grupul Banca Transilvania, Horváth & Partners, Mazars, NNDKP, Tradeville și Catalyst Romania

Pentru că antreprenoriatul este principalul vector al progresului unei comunități. Pasionată de noile invenții, soluții și de potențialul extraordinar al românilor.