Începutul anului 2018 conferă României prestigiul de a ocupa primul loc în Uniunea Europeană,  Bursa de Valori București (BVB) înregistrând o creștere de 12,4% a indicelui BET, principalul indice al pieței de capital locale care include cele mai tranzacționate 13 companii, după ce la jumătatea lunii martie a atins un nivel de 8.816 puncte. Potrivit datelor Reuters, numai 9 piețe europene au avut indicii principali pe plus în perioada ianuarie-martie 2018.

Bursa de la București a atins în primul trimestru valori care au ajuns la maximul ultimilor 11 ani, ceea ce indică revenirea interesului investitorilor pentru piața de capital. Astfel, piața de capital de la București conduce detașat în topul creșterilor raportate de indicii principali ai burselor din Uniunea Europeană, cu un avans de două cifre. (Adrian Tănase, CEO al BVB)

Investitorii au tranzacționat, în total, acțiuni de peste 700 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 20% mai mult decât în primele luni ale anului trecut.

Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor a depășit 11,5 milioane de euro și a fost cu 23% peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior. Capitalizarea bursieră a companiilor românești, de asemenea, a depășit 21,5 de miliarde de euro la finalul lunii trecute, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB s-a apropiat de 39 de miliarde de euro în ultima ședință de tranzacționare a lunii martie.

 

Autor

Nonconformistă, creativă, mă dezic de valorile clasice și găsesc progresul social în inițiativele indie. Aici în ajutorul antreprenorilor în devenire.

Write A Comment