Aplicația Bday va fi lansată de Compania Bday Entertainment în curând, pe piața românească. Aceasta este dedicată, în special, persoanelor ocupate care uită de zilele de naștere ale prietenilor.

Bday este utilă pentru că îndeplinește mai multe funcții,  și anume: aplicația trimite notificări (modificabile) atunci când se apropie ziua de naștere a unui prieten, te ajută să îi alegi cadoul potrivit (prin intermediul funcției wishlist) și pune la dispoziție funcția de grup, pentru a putea intra în contact direct cu alti prieteni, în vederea organizării unei petreceri.

Ideea aplicației ne-a venit într-o perioadă în care mai mulți oameni importanți din viața noastră își serbau ziua și ne simțeam asaltați de gestionarea lor concomitentă. Ne doream să le facem surprize plăcute fiecăruia și, în același timp, să scăpăm de corvoada telefonului fără fir sau a multiplelor aplicații și grupuri cu ajutorul cărora să ne organizăm. Astfel, am realizat câte probleme ar putea rezolva o aplicație care să ne spună când e ziua fiecărui contact din telefon și ce cadouri își dorește persoana respectivă. Și, pentru că suntem antreprenori, oameni de acțiune, am decis să transpunem ideea în realitate, Robert Axane, co-fondator al Bday Entertainment.

Aplicația este disponibilă în App Store și pe Google PlayStore.

Autor

Ramona este redactor și surprinde partea nevăzută a României, o parte frumoasă care crește odată cu poveștile pe care le transmite.