Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban a participat ieri, 16 octombrie, la Forumul de Afaceri Multisectorial, desfășurat în Italia. Forumul de Afaceri Multisectorial este dedicat identificării de noi oportunități de colaborare bilaterală și consolidării relațiilor economice și comerciale dintre companiile din România și cele din Italia.

Potrivit datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), în prima jumătate a acestui an, valoarea schimburilor comerciale dintre Italia și România a fost de aproape 8 miliarde de euro, cu peste 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, cu perspectiva de a depăși 15 miliarde de euro pentru anul 2018. Pe piața românească activează un număr de 19.794 companii italiene, cu o valoare totală a capitalului social de 2,5 miliarde de euro, clasându-se din acest punct de vedere pe locul 5.

Evenimentul de astăzi reprezintă o ocazie în plus de a consolida dimensiunea economică a parteneriatului dintre țările noastre în cadrul Pieței Unice Europene. Italia, una dintre cele mai mari economii globale și cea de-a treia economie a Zonei Euro, este cel de-al doilea partener comercial al României, iar schimburile comerciale arată o tendință consistentă de creștere, în evaluarea specialiștilor acest trend va continua, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis.

Parteneriatul Strategic Consolidat stă la baza relațiilor româno-italiene.

Relaţiile româno-italiene se desfăşoară sub semnul Parteneriatului Strategic Consolidat, semnat de miniştrii afacerilor externe la 9 ianuarie 2008. Între România şi Italia a fost instituit mecanismul Summit-urilor Interguvernamentale: prima ediţie s-a desfăşurat în anul 2008, la Roma, iar cea de-a doua a avut loc la 30 mai 2011, la Bucureşti.

Îmi exprim speranța ca în viitor România și Italia să participe împreună la proiecte de anvergură, așa cum s-a întâmplat și în trecut, și daca tot suntem în sala ce poartă numele Pininfarina, mi-aș dori ca acesta să fie un semn pentru industria auto din Italia, în sensul de a se extinde către piața românească, a declarat Mihai Daraban, președintele CCIR (Camerei de Comerț și Industrie a României).

Potrivit unui comunicat de presă, la eveniment au mai participat Vincenzo Boccia, Președinte Confidustria, Guglielmo Picchi, Secretar de Stat al Afacerilor Externe, și Norina Boru, Consilier Economic al Ambasadei României în Italia.

Autor

Interesată de tot ce înseamnă nou, Andreea analizează îndeaproape parcursul antreprenorilor români, urmărind evoluția acestora.

Write A Comment