Când vine vorba despre finanțarea startup-urilor, adeseori sintagmele „venture capital” și „investitori de tip Business Angels” par a fi unul și același lucru. Într-adevăr, ambele reprezintă metode eficiente prin care un startup poate fi finanțat, însă le diferențiază câteva aspecte pe care ar trebui să le știe orice antreprenor.

Atât fondurile de investiții cu capital de risc, cât și investitorii de tip Business Angels oferă capitalul financiar companiilor aflate printre primele stadii ale dezvoltării lor, în schimbul unor părți/acțiuni/capital privat din acestea. Pe lângă capitalul necesar, antreprenorilor le este oferit o parte din know-how-ul investitorilor, dar și posibilitatea de a face parte din rețeaua lor de networking.

Venture Capital V.S. Business Angel – Ce diferă?

Venture capital/ Capital de risc

Fondurile de investiții de acest tip sunt formate din investitori profesionali, banii lor venind din mai multe surse – corporații, fonduri de pensii, fundații etc. Aceste investiții sunt acordate, de cele mai multe ori, companiilor care dovedesc un potențial de creștere în special în zona tehnologiei, comunicării și a biotehnologiei. În acest sistem de finanțare se așteaptă o (bună) recuperare a investiției inițiale prin listarea companiei la bursă și, respectiv, prin vânzarea acțiunilor.

Ce este mai important de reținut despre Investițiile VC este că implică un întreg sistem – investitori, executivi și oameni care  se ocupă în special de dezvoltarea business-ului în care s-a decis investiția. Astfel, mai multe persoane sunt angajate în acest proces și business-ul își poate maximiza potențialul, fiind în permanență monitorizat de către experți în business.

  • Capitalul vine din partea unei companii sau unui grup profesional;
  • Prezintă rareori interes  în business-urile early-stage, doar dacă prezintă potențial mare de creștere și o echipă foarte bine pregătită să-l susțină;
  • Investițiile pot pleca de la 1 milion de euro;
  • Cuprinde o rețea extinsă de contacte;

Business Angels

Investitorii de tip Business Angel sunt, în general persoane dispuse să investească din propriile resurse în startup-uri: între $25,000 și $100,000. Pe lângă capitalul necesar, aceștia oferă și alte resurse, cum ar fi timpul, sfaturile, experiența și rețeaua lor de contacte, dar își rezervă, în schimb, locul în consiliul de administrație și  posibilități de control.

  • Investitori individuali;
  • Disponibilitate de investiție atât în startup-uri și business-uri early-stage, cât și în companii cu o anumită stabilitate;
  • Investiții cuprinse între 10.000 și 100.000 de euro;
  • Oferă, de asemenea, know-how și contacte;

Această tip de finanțare este relativ dificil de obținut, deoarece fondatorii startup-ului trebuie să convingă investitorul de fezabilitatea ideii și potențialul acestia. Pentru a-și proteja investiția, „îngerul” impune obligativitatea aprobării lui la luarea deciziilor majore din firmă – pentru a asigura transparența, coerența demersurilor, dar și calitatea managementului.

 

Autor

Pentru că antreprenoriatul este principalul vector al progresului unei comunități. Pasionată de noile invenții, soluții și de potențialul extraordinar al românilor.