Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii credeau că rolul femeii consta doar în perpetuarea speciei umane. Pentru schimbarea acestor credințe și ideologii sociale au luptat multe personalități – bărbați și femei, deopotrivă –  și, totodată, promotori ai drepturilor femeilor în societate. Treptat, poziția femeii a început să devină din ce în ce mai importantă și necesitatea implicării ei în viața publică și în managementul organizațiilor ajungând necesară și de necontestat.

În ultima perioadă, mediul de business românesc a cunoscut o creștere a numărului de femei care își încep propriile afaceri. Subiectul arhi-dezbătut despre discriminarea între femei și bărbați nu mai este considerat atât de controversat în spațiul românesc, deoarece femei și bărbați, deopotrivă, încep a-și pune bazele propriilor business-uri și pe prim plan se află rezultatele. Acest aspect se reflectă și în datele Eurostat  din acest an, care indică faptul că 40% din persoanele de gen feminin ocupă posturi de conducere, mai bine decât în restul statelor membre din Uniunea Europeană, unde proporția este de 35%. Bile albe pentru România, am putea spune.  Aici se poate include și minimizarea diferențelor salariale primite de femei și bărbați, decalajul fiind de 5% ( tot pentru pozițiile de conducere).

În prezent, rezultatele vorbesc: românii și-au dezvoltat abilități leadership bazate în special pe comunicare și relaționare, sunt orientați spre sarcini concrete și părți tehnice; femeile sunt recunoscute în structurile organizaționale pentru  creativitate, compasiune și „intuiția feminină”. Ele reprezintă latura umană din business, sunt altruiste și mai puțin agresive atunci când se află în poziții de conducere, pe când bărbații sunt apreciați în leadership pentru modul de conducere, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor și obiectivitate.

În urma unei anchete efectuate în 2016 asupra 21.980 de societăți cotate la bursă din 91 țări s-a remarcat următorul rezultat: „prezența mai multor lideri de gen feminin în pozițiile de top ale managementului corporativ se corelează cu creșterea profitabilității acestor companii”. O forță de muncă  educată este esențială pentru punerea în aplicare a unor tehnici inovatoare, provocând situația actuală și introducând noi abordări de afaceri. Din acest motiv, femeile tinere de astăzi își încep carierele dispunând de cunoștințe ample în domeniul în care vor să activeze, dar nu numai, ceea ce le transformă în instrumente indispensabile pentru creșterea unei companii.

Cert este că atât femeile, cât și bărbații au importanța lor în fiecare companie: fiecare aduce cu sine propriile abilități, deprinderi și capacități, care fac posibilă îndeplinirea sarcinilor, de la inginerie până la managementul executiv. Cu toții sunt parte ai aceleași viziuni, fragmente ale aceleiași misiuni, menite să ofere produse și servicii utile comunității.

Autor

Nonconformistă, creativă, mă dezic de valorile clasice și găsesc progresul social în inițiativele indie. Aici în ajutorul antreprenorilor în devenire.