Ideea bicicletelor din bambus s-a născut pentru Sabin Dimian în anul 2012, inspirat de o companie din SUA, care se ocupa cu asta.

Însă, bicicletele produse de respectiva companie erau foarte scumpe, peste 2.000 de euro. El își dorea să facă bicicletele din bambus accesibile tuturor, coborându-le de la rangul de ,,lux” sau ,,moft”.

Ajutat și sprijin de amicul lui, Ion Morozan, Sabin a început construcția primei biciclete în grajdul vechi al bunicilor săi. Astăzi, atelierul Craft Bicycle se află tot în Prahova, în localitatea Bănești.

De ce bambusul?

Importat din China, bambusul are foarte multe proprietăți pe care cei doi tineri, de nici 30 de ani, le-au descoperit și le-au pus în valoare. Acesta este extrem de rezistent, fiind asemuit cu oțelul și cu aluminiul, pentru că este foarte ușor și elastic. De asemenea, în timpul pedalatului, bambusul absoarbe vibrațiile create, mult mai bine și eficient decât fibrele din carbon, ceea ce face mersul pe bicicletă mult mai confortabil.

Produsele noastre au fost proiectate pentru locuitorii din orașe, care se deplasează în interiorul acestora, cât și pentru cei care își doreau o bicicletă din materiale sustenabile, însă nu și-o puteau permite datorită prețului mult prea mare. Ne adresăm celor care vor să iasă în evidență printr-un produs exclusivist, util și de calitate, dar și celor care înțeleg misiunea noastră de a proteja mediul înconjurător prin folosirea materialelor reciclabile/bio-degradabile, afirmă Sabin.

De ce ai alege o astfel de bicicletă?

Bicicleta din bambus are un scop precis: nu necesită operațiuni de întreținere, este comfortabilă, ecologică și are un design retro.

Bicicletele se construiesc în funcție de înălțimea clientului, construcția cadrului durând aproximativ 60 de ore de lucru manual.
Va exista o versiune pentru bărbați (numită XY) și una pentru femei (XX), ambele construite din materiale de calitate superioară (jante Ryde Sputnik, anvelope Schwalbe Delta Cruiser, lumini Spanninga sau șei și manșoane de la Brooks).

Startup-ul a câștigat în 2017 competiția Inovare în transportul european și anul acesta a fost câștigătorul etapei locale a competiției PowerUp! by InnoEnergy, iar în prezent proiectul se află pe indiegogo, pentru a strânge fonduri. Tot de aici, puteți afla întreaga poveste și chiar achiziționa o bicicletă.

Autor

Ramona este redactor și surprinde partea nevăzută a României, o parte frumoasă care crește odată cu poveștile pe care le transmite.