Donutino oferă gogoși la cuptor clienților care vizitează locația din zona Dorobanți, București.

Cosmin Sandu, fondatorul acestei gogoșerii, ne-a povestit câte ceva despre Donutino și a dat câteva sfaturi utile viitorilor antreprenori din România.

La 27 de ani, Cosmin se descrie ca fiind un om fericit, are pasiuni, visuri (împlinite și care urmează să se împlinească) și o diplomă de absolvent al Facultății de Tranaporturi din cadrul Universității Politehnica București.
El a lucrat în afacerea de logistică a familiei, însă acum este dedicat 100% gogoșeriei Donutino, întrucât își dorește angajați mulțumiți, o locație impecabilă și o îmbunătățire permanentă a produselor.

Donutino, pas cu pas

Cosmin a început să lucreze la planul de business pentru Donutino în anul 2017 și în mai puțin de un an, gogoșeria își făcea deja inaugurarea, în ianuarie 2018.

Oamenii își doresc mereu ceva nou, sănătos, inedit și cât mai aproape de ei, iar eu m-am gândit la Donutino, un loc cozy, primitor, cochet, central, cu produse la cuptor, nu în ulei, Cosmin Sandu, fondator Donutino.

Ce a făcut pentru creșterea acestui business Cosmin nu etichetează drept sacrificiu.

Timpul, banii, atenția și dedicarea au venit din pură pasiune.
Investiția inițială a fost de 40.000 de euro; ea a constat în închirierea spațiului din zona Dorobanți, București, precum și utilarea acestuia, dotarea cu materii prime, angajarea personalului și branding.

Cosmin și-a propus ca în următorii 2 ani să deschidă alte 3 locații în zone centrale ale Bucureștiului: Unirii, Universitate și Calea Victoriei. Extinderea la nivel național figurează, de asemenea, în Brașov, Constanța, Timișoara și Iași. El aproximează că o nouă gogoșerie Donutino presupune o investiție de minim 20.000 de euro.

Născută din dorința lui Cosmin de a consuma dulciuri mai puțin dăunătoare pentru organism, Donutino realizează produse de patiserie la cuptor, nu în ulei, de la gogoși americane, bagels, cronuts, la cozonaci, pască, produse rawvegane.

Clienții pot cumpăra toate astea din centrul Bucureștiului, Calea Dorobanților nr. 69.

Birocrația și necunoașterea procedurilor de întemeiere a unui business implică stres. În principiu necunoașterea informațiilor și plimbarea pe la ghișee, locații, instituții e dificilă, consideră Cosmin Sandu a fi câțiva factori care influențează negativ antreprenoriatul românesc.

Cosmin îi îndeamnă pe antreprenorii la început de drum să fie mereu cu un pas înaintea tuturor, să știe informații din toate domeniile și să știe să facă orice, de la o factură, la interacțiunea cu un furnizor, până la cursuri de patiser. Trebuie să știi să le faci pe toate într-un business.

Photo credit: Mădălina Ștefan.

Autor

Ramona este redactor și surprinde partea nevăzută a României, o parte frumoasă care crește odată cu poveștile pe care le transmite.